sâmbătă, 18 iulie 2009

Sutul.

-Ba nepoate! Sutia ba e lasata de Dumnazau! Sutia nu e cioardeala ordinara de intri in casa si pleci cu lucrurile omului ca sa-l lasi muritor de foame. Sau datu-n’cap, care poate orice cocalar fara minte si cu brand de tractoreist! Nooo! Sutia e de la Dumnazau din cer, lasata sa padepseasca pe ai de au si nu vor sa faca pomana. Sti cum vine sutia? Pai ea vine ca munca lui Stanail, testeaza pe ai mai slabi dintre omini sa ii padepsaste pe aiia de-s rai. Ma-ntelegi? Adica suti e oamenii lu’Domnu si de la el au dezlagare la furt! Spuse batranul cu trasaturi inegrite de stepa. Era tarziu in carciuma de la coltul mahalalei din cartierul de est, ultimul tramvai se retrase iar la masa batranului cu fata de icoana tatara , eu, nepotul aproape dormeam de la rachiul cu gust vag de cartof.
-Mosule nu te inteleg! Ciordeala tot ciordeala se chiama ori cum o pui si o intorci, cum sa fie dezlegata de la Dumnezeu?
-Bai! Mare rahat au facut astia cu scolile inalte! Parca v-a lasat handicapati nu alta. Cum mama naibii sa simti tu ma ca sa operezi pe centaur la buzunare daca tu nu mai ai sentiment la dej-te?
Era anul repetentiei mele plutind peste carciuma cu musterii jucand poker
-Maine nepoate te aduc in viata! Sa vezi tu! Ai sa fi un drac de sut si nu altceva!
Ce om era unchesul meu! Habar nu aveam cum m-am pricopsit cu el! Poate imi era ruda, imi semana putin, dar nu cred.
Era al 8-lea meu pahar din posirca cu gust ciudat iar lumea intreaga era in contrasesns cu caruselul meu de idei.
Azi dimineta cand am urcat in tranvaiul ce ducea spre piata cea mare a orasului in cautarea unui loc de munca si probabil l-am gasit pe acolo, la capatul cu hale albastre.
-Nepoate ia vino incoa’! Are mosu meserie pentru tine! Meserie bratara de aur nu alceva! Da lu’ mosu asta o vodka pe barba lu’ Dumnezau si te invata el! Sarios ca nu te mint!
I-am dat sa bea, probabil avea nevoie sa ia un colt din gura cainelui ce il muscase ca jocul mainilor sa se opreasca iar munca lui, cea cu degete de magician, sa poata pornii. Il priveam in tranvaiul aglomerat, facand sa dispara plicurile din imitatiile de piele ce adapostea banii. In ziua aia cineva nu va cumpara rosii sau branza ori poate nu va cumpara covorul turcesc de la a treia ghereta cum intri in piata.
Ce curat lucra unchesul! Tranvaiul dansa pe sinele cu valuri iar el oferea zambete stirbe caslatorilor ce coborau mai saraci. Daca i-ar fi intrebat cineva, nici nu s-ar fi gandit ca batranul cu miros de trascau si dinti lipsa le-a saltat portofelul. Probabil tanarul brunet cu trasaturi de Adonis al stepei a fost de vina! Tigan imputit!
Am muncit o zi intreaga pe tranvaiul balerin, privindu-l cum se descarca la capat doar ca sa se intoarca mirosind a arpagic cu lene si mereu ceva mai sarac cu cativa calatori. Am vrut sa ma intreb ce s-o fi intamplat cu pagubitii degetelor acelea atat de istete, dar nu mi-am putut rupe un moment pentru un raspuns....trebuia sa invat.
-Bine mosule! L-am intrebat eu cand ne-am oprit pe la orele pranzului sa mancam la o terasa cu copertina verde ce iarna lungea viata unei pojghite subtiri de zapada pret de cateva zile. Eu cand ma apuc de munca?
-Invata nepoate! Invata ca asta tre; sa faci prima data! Mi-a raspuns?
-Bine mosule! Dar macar portofelele paseazami-le!
-Ma copile! Portofelu’ omului e sufletu lui! Cum sa-ti dau eu tie duhu la om daca tu inca nu esti pregatit?
Ce nebun era unchesul meu! O zi intrega m-a facut sa privesc cum el citea in gentile de imitatie de piele cati banii are cutare sau ce telefon are doamna cu imprimeu tropical, dar cand am vrut si eu sa fur portofeul unei grasane cu echilibru indoielnic mi-a dat peste mana.
Apoi a venit seara iar tranvaiul se golise intratat incat magia nu se mai putea intampla. Ce rost mai avea spectacol fara un public care sa nu il vada?
M-am retras cu batranul la celalalt capat al orasului, in cartierul de est, la carciuma.
Era dimineta cand m-am trezit din bautura cu gust atat de ciudat, tatarul dormea cu capul pe masa murdara de pacatele vreunui betiv. I-am furta portofelul ce mancase atatea portofele, am platit Venerei batrane de la bar si am plecat.
De azi eram muncitor.
Era ciudat tranvaiul de sapte, calatorii miroseau a plictis si griji in timp ce se ingramadeau de buna voie in cutia de tabla. Eu munceam, exact sa cum am vazut ca facea unchesul. Nu mai zambeam, pe la noua un nene mai sensibil a avut grija sa cobor la prima cu o durere crunta de stomac. Era greu sa muncesc cu durerea asta!
Urcam cu trei statii inainte de piata cea mare iar degetele mele lucrau. Nu stiu de ce dar nici un moment nu mi-a tremurat mana. Doar durerea din stomac ma facea sa ma opresc cateodata, sa cobor, sa inghit nesatul o tigara, sa ingramadesc banii in portofelul batranului si apoi sa ma apucam din nou de treba.
Ce ciudat era! Ii priveam coborand din tranvaiul meu ai ducandu-se spre tarabele lor doar ca sa afle ca nu au cu ce platii.
De ce oare nici unul nu se intorcea cu tranvaiul asta?
Cate amintiri pot tine oamenii in portofelele lor! Agende cu numarele celui care nu i-au mai sunat de mult, poate ca acum cand i-au pierdut isi vor amintii de ei, fotografii indoite cu copii ce deja nu mai sunt atat de mici, prezervative ramase de la intalnirea de ieri, cartoane care sa le aminteasca cine erau si cate o cartela cu care sa patrunda pe poarta uzinei ce le manca 8 ore din zi.
Azi se inserase mai repede! Nici nu am simti cum a trecut ziua, sau poate ca durerea de stomac ce imi umpluse gura cu gust ciudat a avut grija sa-mi distraga atentia cand cinev mi-a furat acea zi.
Azi toate tranvaiele au fost unul, asa am simt. La amiaza, cand la scaunele au refuzat sa se mai umple la capat, am hotarat sa ma retrag.
Zambeam ca orice muncitor dupa un lucru bine facut, furasem atat de multe portofele incat nimeni nu mai venea la capatul buclei de sine ca sa se intoarca la locuintele lor.
Doamne ce ma mai durea stomacul, in pachetul meu mai dormeau doua tigari, in cartier aveam sa mai fumez una.
Tranvaiul dansa agatandu-se de fiecare stalp ca sa se traga pe straduta abrupta cu asfalt proaspat turnat. Nu ma grabeam acasa! Prima data aveam sa cobor pe la capat.
Ce ciudat mi sa parut sa traversez viaductul, stalpii teseau o plasa de lumini cu care sa mascheze golul din spatele lor, iar tranvaiul alerga obosit prin tronsonul de lumina. Parca era un maratonist si undeva la capat il astepta Atena.
Vatmanul a oprit, avea un chip osos si un levier cu care m-a rugat foarte convingator sa cobor. Acolo era capatul pentru mine, in dreptul felinarului spart. Departe parea cartierul de est.
-Nepoate nu dai si tu o tigara lu’ Dumnezau? M-a intrebat fata de icoana tatareasca.
-Cum mai gasit bartane? L-am intrebat intinzandu-i pachetul cu bricheta in el.
-N-a fost greu. Vezi tu! Io l-a meseria care o am avuto trebuia sa stiu totu’ Da acu’ ca m-ai scapt de baleau asta pot si eu sa plec linisitit. Mi-a spusa mosul intorcandu-mi spatele.
-Sati! Si banii? L-am strigat.
-Iti las tie sufletele! De acu’ tu te ocupi de adunatu’ lor! Ca unde ma duc eu nu am ce face cu ele! Bafta la euroi si marafeti nepoate!!!
Ce tare ma durea stomacul. M-am asezat pe trotuarul slab luminat. Nu stiu unde a disparut batranul, parca trecuse prin spartura din decorul de lumina.
Cand m-am trezit era dimineata. Tranvaiul de sapte si vatmanul osos au oprit chiar in fata mea. Conductorul mi-a zambit stirb, am luat levierul si i-am schimbat macazul.
-In plata ta a lasat unchesu linia asta? M-a intrebat barbatul cu trasaturi comune.
Am dat afirmativ din cap, in fata mea orasul creste la marginea sinelor, in spatele meu, undeva departe de paralele-le fara capat dormea cartierul de est.

Musata

-Şti că eşti frumoasă? A întrebato tânărul privindu-i reflexia în vitrinele cu straie de murdarie falsă.
Ea a zâmbit ca unui nebun simpatic apoi a continuat să plutească într-un vals.
Baiatul s-a oprit în faţa unei croitorii şi s-a prefăcut fascinat de hainele demodate. A asteptat ca ea să observe, să se întoarcă, să-şi odohnească reflexia peste a lui.
- În rest ce-mi mai zici?
-Nu ţi-am spus? Esti muşată!
-Ce?
-Muşată?! Însemnă frumoasă în armăneşte!
-Doamne de unde şti atâtea?
-Ştiu! Doar eu sunt Dumnezeu.
Fata râdea descoperind perle sub buzele subţiri.
“Para-muşată” a vociferat întorcand spatele androginului din oglindă.
-La ce te gândeşti acum?
-Dacă ţi-aş spune ai râde.
-Hai mai termino! Secretosule! A admirato un moment apoi a zâmbit.
-De o zi mă chinui să fac o lume perfectă dar îi tot găsesc hibe.
Ea s-a oprit mirată, el s-a întors pe un pas şi a rămas să rătăcească pe pielea de chihlimbar.
-Povesteşte-mi! paşii deveneau muzică.
-Ieri mă simţeam singur şi sictirit aşa că… m-am divizat în jumătaţi cam … inegale în speranţa că… voi avea cu cine să mă joc. Apoi…golul era prea strâmt pentru doi aşa că l-am rupt în cer şi pământ. Nu mi-a plăcut, aveau muchii grunjoase şi nu vroiau să se mai potrivească perfect impreuna aşa că am mai separat odată uscatul de ape şi noaptea de zi. Piciorul s-a oprit pe asfalt lăsându-l să şi-l imagineze desculţ.
-Interesant…dar cam pustiu la tine în lume!
-Frumoaso! La mine totul era aşa de ordonat, ca atelierul uni sculptor ce chiar stie ce face… Ea a venit şi a presărat întunericului lumini, a lustruit apa iar pe pământ a pictat, cică aşa e mai…plăcut. Auzi....mai placut.....mai dezordonat putin.
-Se vede cine are simţ estetic, pe baza ta am fi avut o lume chiala sau in cel mai bun caz, vioaie ca o tabla de sah!
-Adevărat! Eu sunt cam discromat, Ea a luat tot simţul culorilor. Eu am rămas să mă joc cu ţărâna şi s-ă fac animalute de teracota . O rază aluneca pe gât, ar fi vrut să o mângâie.
Noi nu aveam corpuri, ni le-am făcut pe plajă cu…nisip…de unde se sparge cel mai înalt val. O mangaiam şi la fiecare atingere o mai poleiam putin cu dorinţele mele, iar Ea…mi-a făcut corpul ăsata…de idol din lut ars.
-Cât este ea de frumoasă? l-a înterupt prefacandu-se invaluita in poveste.
-Atât de frumoasă încât sa para o erezie, atat de frumoasa incat crezi ca in Ea este Totul. Ea-si cunoaste frumusetea! S-a privit în ochii mei apoi a fugit pe plajă inainte de ultimul retus. Parcă era o balerină.
-Şi după?
-Habar n-am. Mi-a strigat că ne jucăm dea “vati-ascunsa”! Nu ştiam ce înseamnă aşa că am rămas acolo , să se întoarcă, de plictiseala am numărat, am asteptat…Încă o mai caut.
Straduta continua sa se întindă. Asfaltul mirosea a negru proaspat turnat.
I-a privit mâna cu degete de icoană aranjând o şuvţă.
S-a ascuns atât de bine. Probabil s-a îmbrăcat în mici defecte, cât să o facă mai greu de recunoscut. Poate nici nu ştie că o caut şi s-a întors la plajă de nicaieri iar eu nu mai sunt acolo.
Straduţa s-a vărsat într-un bulevard asa cum se varsa o infinitate de alte straduţe. Tei bătrâni acopereau parfumul de nou.
-Merci ca m-ai condos până acasă. Ne vedem? Să-mi spui cum se termină povestea.
-Cu cât eşti tu de frumoasă! Aşa se termină.
Ea a zâmbit şi i-a urat un oarecare “ La revedere!” in timp ce se juca cu brelocul.
Pe bulevard baiatul mergea singur în acea prima seara. Cartierul era atat de linistit...cu fiecare pas mai arunca o samanta de casa, o uda cu un zambet si apoi o privea inaltandu-se cu tot cu locatarii cei nestiutori. Le asculta certurile lor vesnice.
Dumnezeu pasea agale....mai avea timp.

joi, 16 iulie 2009

Miky

Zgomotul se auzea infundat dincolo de biroul cu pereti albastrii si tavan alb. Era mobilat corespunzator pentru o sectie de cartier: birou de pal, scaune de metal, doi politisti cu pantece proeminente si cartea veche de telefon de pe vremea cand firma de telefonie ,monopol de stat, inca avea toti abonatii. Avea pana si un tanar asezat corespunzator pentru interigatoriu de durata. Trebuiau sa il trimita la psihiatru dar la ora aceea tarzie nu era nici unul disponibil la spitalul de boli nervoase din oras.
-Bai te intreb din nou! Cum mama dracului te chiama ?
- Mihai Anghel!
- Numele tatalui.
-Nu am! Sunt unul facut si nu nascut ce de la Tatal nu purcede!
-Maaama ce ma freci la melodie cu asta!
-Ba tu esti cu capu’? Tu nu intelegi?! Chit ca te scoate dimineata psihiatru de aicea pana atuncea te bat de-mi spui si ce lapte ai supt de la mata?
-N-am nici mama. Tatal e numai unul.
-Atunci o te bag in pizda lu’ tac’tu! Politaiul ii mai da un pumn dar cand baiatul cu aer ratacit nu paru sa il simt se enerva si ii mai dadu si pe al doilea.
Baiatul murmura zambind cu gura plina de sange.
-Ce tot trancani acolo baiete?
- Miserere mei, Deus: secundum magnam misericordiam tuam.
Et secundum multitudinem miserationum tuarum: dele iniquitatem meam.
Amplius lava me ab iniquitate mea: et a peccato meo munda me.
-Ce ma? Tulei!
Cel de-al doile politist lua cartea groasa si il lovii pe tanar in falca.
-Baa tu iesti culmea culmilor ma! Daca pana si pe ardeleanu asta l-ai scos din pepeni! Esti diliu mare! Ehee! Nu vrei s-o iei asa cu incetisoru. Las’ ca te ia tata olecutica mai repede ca sa intelegi ce e cu tine. Deci si de la capat!
In seara zilei de azi 3.03, tu l-ai batut pe Lucica Stanail? Da sau nu?
-Da!
-Bravoo! Ia un pumn pentru buna purteree!
Politistii erau darnici cu pumnii lor, atat de darnici incat lumea se clatina cu fiecare lovitura.
Tanarul era orfan. Cu vreo 18 ani si putin in urma a ramas uitat de cineva la maternitatea spitalului regionalei de cai ferate din oraselul de provincie. Au facut cercetari medicii, o gura in plus la casa de copii nu ar fi dorit nimeni, dar nu au reusit sa gaseasca pe careva sa site, macar, de existenta lui. Au ajuns la concluzia ca era a vreunei fetiscance de la casele ce impanzeau malul caii ferate si l-au expediat pentru crestere ,la camin, cu numele de Mihai, tot era hram mare in calendar.
Femeile de la camin l-au botezat pe ascuns, asa erau vremurile, nici una dintre ele nu s-a intrebat de ce era taiat imprejur. Oricum era un suflet salvat.
A fost bine, pentru o casa de copii, panape la varsta de 9 ani, atunci ceva s-a inatmplat si nici una din doamnele grase nu a putut sa priceapa ce e cu el.
Copilul a inceput sa bolboroseasca in limbi,sa umble noaptea si parea sa aiba un curaj nemaivazut atunci cand se batea.
Era atat de puternic incat niciunul din haidamacii mult mai mari nu mai avea tupeul sa il supere in vreun fel.
In secret, femeile l-au dus la preotul bisericii de cartier mereu tixita de enoriasi.
Era un preot bun acela, le spunea frumos si cu un calm angelic, atunci cand venea prin apartamnetele lor chemat cu boboteaza.
Ce frumoasa era biserica cea mare din cartierul de est! Fusese ridicata de mult de catre dochierii pacatosi ai portului, pe vremea de dinainte ca fabrica cea mare sa rasara in campul de la marginea cartierului.
Avea sfinti inuman de rigizi si un Isus pantocrator desenat pe tavanul inegrit al turnului cel mare. Dar cel mai frumos era Mihail cel in zale bizantine tinand pe umar palosul sau demodat de foc.
-Cum te chiama fiule? L-a intrebat preotul cu vocea de miere.
-Mihai Arhanghelu', da’ prieteni ma striga Miky.
- Poftim?
-Mihai Arhanghelu', mai marele peste ceata.
Preotul nu a stiut ce sa ii faca. Era clar pentru femeile cele grase ca baiatul era posedat de cine stie ce demon dezertor care vroia sa ii induca in eroare ca e inger. Ce tampenie! Doar dracii mai misuna prin lumea asta pacatoasa! Isi ziceau doamnele. Ar fi vrut sa il trimita la manastire ca acolo sigur ar fi avut calugarii leac pentru el dar n aveau bani asa ca au luat decizia de al da cat mai des la biserica, poate s'o vindeca.
De atunci, duminica de duminica si la fiecare vecernie, baiatul evada, cu stire, ca sa stea la slujbe. Preotul il asculta cand venea sa se spovedeasca de pacatele cele fara de importanta. Ii placea sa il asculte, avea o fantezie atat de debordanta incat putea rescrie toata angheologia crestina dintr-o suflare si apoi, daca vremurila ar fi fost altele, sa arda linistit pe rug pentru erezie.
Tantiile cele grase erau fericite, vocea arzatoare aproape acoperea cantarea slaba a celorlalti din cor. Sigur avea sa se faca preot baiatul cel uscativ ca un sfant!
Apoi tantile au inceput sa plece, mai veneau la biserica ori la camin dar tot mai rar.
-Alooo! Frumoasa din padurea adormita? Scoala ba ce naiba! Ce fel de arhanghel esti tu ba de lesini asa usor? Uite la tine! Halal! Te-ai pisat pa tine! Camera era tot acolo, politistii si durerea la fel.
-Ia zi pulica! Cum a fost ma sa infigi pumnu'n fata baiatului lu’ domn’ colonel aaa comisar Stanail?
- Tu care ai sfarmat capul balaurului in tandari, si l-ai dat sa fie carne poporului ce locuia salabaticia....
-Ce ma?
-Psalmul 74.
-Maama! Ba tu chiar esti tacnit! Ce legatura are psalmiile cu asta?
-Eu am saframat capul balaurului ce se ascundea in ape! Asta am facut!
-Baa diliule! Ai mutilat pa baiatul unui comisar de politie asta ai facut! Ai nenorocit un om pe vecie ma! Sa zici mersi ca nu a venit comisarul in persoana sa te aranjeze ca daca era copilu meu, ba hanticapatule, ala care il nenoroceai te bateam de ziceai c-a pus dracu pe tine laba! Intelegi?
Politisti au un talent, stiu sa loveasca la corp fara sa lase semne. Vanataile nu se vedeau dar le simtea, coasta dupa coasta, oran dupa organ, atat de mecanic.
Baiatul zambea boloborosind ceea ce probabil erau psalmii, politistii burtosi dadeau mai cu sete. Parca nu durea asa de tare.
-Stai ma! Nu mai da! Vine comosarul incoace! Rostii un politist sters in timp ce napustii in camera. Luati-l dracului si il spalati si voi ca daca il gaseste asa borsit ne zboara pe toti la postul din Samanta-Bortesti. Nu vedeti ca l-ati facut de comanda?
-Ei draci! Ne si promoveaza cand l-o vedea ce frumos l-am aranjat!
-Bine ma eu v-am spus.
Fata baiatului se pierduse, cartea de telefoane a sterso ca o radiera prea hotarata doar ochii linisotiti de nebun ce si-a implinit delirul mai ramasesera aceasi.
Preotul batran l-a pregatit pentru seminar, urma sa-l lase in locul lui in parohia cea cu multe suflete nemantuite. Vocea de foc ar fi tunat din amvon ca pana si betivii proaspat iesiti din schimb la „Napoleon” sa se cutremure.
A incercat, dar psihiatrul a fost clar.
- Printe! Baiatul asta e nebun si gata! Dumneata nu intelegi ca se crede arhanghel si misiunea lui este sa il gaseasca si sa il distruga pe Lucifer? Asta e pericol social! Dumnezeu stie cand i-so casuna pe un amarat in biserica si il omoara in bataie. Dumneata vrei sa dai haina preoteasca la asa ceva?
Cei de la seminar l-au respins! Nu aveau ce face cu un nebun evlavios.
A reusit sa intre la o scoala profesionala, „daca popa nu , macar tinichigiu sa ajunga!” au zis noile ingrijitoare de la camin,aceleasi care la 18 ani l-au trimis cu o mana de haine sa-si caute rostul in lume.
Viata era grea in cartierul de est!
Cersea la poarta bisericii celei mari, preotul batran murise, inima si vinul rosu nu se potriveau. Trebuia sa supravietuiasca pana ce rostu lui se va implinii.
Nici nu i-a venit sa creada in ziua cand la poarta cu evanghelisti si animale sculptate a oprit masina nemteasca. Era el, baiatul blond ca un arian angelic, avea pana si semnul bestiei pe frunte, ramas de la un accident din copilarie, venise sa-si faca pregatirile de nunta cu o oarecare duduie frumoasa, arhicunoscuta de lumea buna a orasului industrial.
Baiatul s-a repezit, nimic nu mai conta decat balaurul.
Ce sete a avut in seara aceea,lovea, capul bestiei trebuia crapat. Tanarul arian nu a avut nici o sansa, statatea intins pe bordura cu trasaturile fetei sfaramate, se sufoca in propriul sange.
Preotul cel tanar l-a pocnit cu putere in moalele capului cu ceva ce i-a lasat un x simetric si rosu pe ceafa.
Cand s-a trezit era deja in duba alba a politiei. De acolo au inceput sa il „incalzeasca”.i-au spus ca la sectie urma grosul. El zambea. Misiunea era indeplinita!
-Scoala ba diliule! Scoala ma ca a inebunit comisaru cu totul. A spus sa-ti dram drumul!
Scoala ba n’auzi?! Politistul nu s-a putut abtine de la un ultim pumn, asa...de inviorare.
L-au aruncat in strada cu o furie demna de o cauza mai nobila. Si au inchis usa de tabla vopsita. Erau infierbantati si nu vroiau sa raceasca.
Baiatul mergea impleticit. Astepta in orice moment ca un car de foc sa coboare iar el sa se intoarca acasa.
Farurile puternice ale limuzinei germane il orbeau. Un domn bine imbracat cobora avand grija sa-si inchida nasturii de la sacou ca in fata unei persoane foarte importante. L-a ajutat sa mearga pana la porbagajul spatios apoi l-a intins pe sacii de plastic special asezati ca sa nu murdareasca.
Arianul neobisnuit de frumos pentru varsta lui i-a zambit ca unui vechi prieten si a inchis porbagajul. Nu vroia sa murdareasca tapiteria din piele crem de vaca crescuta in ferme fara de garduri.
Cand a deschis porbagajul baiatul parea sa dorma.
- Scoala, hai baiete! Aici e capatul drumului. I-a zis cu un zambet la fel de prietenos ca mai nainte.
In fata lui o poarta mare astepta inchisa.
Barbatul a deschis cu o cartela magnetica. Paznicul dormea.
-Mai bine hai la mine in birou, nu vreau sa-l trezesc acum ca iar va incerca sa ma convinga de un lucru sau altul. Mi-e mila de el saracutu! a soptit barbatul privind spre paznicul sau.
Mihai si barbatul , biroul din vila cu aspect de turn, beeau o cafea dulce ca sa alunece fumul amar mai usor.
-Ce zici Mihai? Mai are rost?l-a intrebat domnul bine imbracat.
-Dupa mine i-as da dracului pe toti. A spus el cu o fata radioasa.
Era frumos, neadevarat de frumos, inalt, imbracat intr-o tinuta protocolara de armata la care avea asortata pana si o sabie demodata de foc..
Pe fereastra, oraselul de provincie se intindea in zare. Batranul arian cobora draperia incet ca o lama de buldozer in timp ce soarele parea sa rasara dintr-un oarecare tablou.
Fereastra era goala. Nici o dimineata nu va mai deranja linistea cartierului de est.

sâmbătă, 4 iulie 2009

Leonard

Leonard era un criminal. Un asasin dintr-o familie de asasini. Tatal lui a fost conducatorul unui mic regat african si a avut un harem de doamne bine hranite ce defilau a lene in pas felin.
Leonard era un print, defilase cu tatal sau si haremul lui prin regatul african vanand salbaticiuni exotice si localnici deopotriva. Despre tatal sau si consoarte lui au spus ca a fost cel mai sangeros rege ce a existat vreodata in tinutul cu regi sangerosi si haremuri cu pasi usori. Toti au fost fericiti cand o oarecare gherila comunista l-a executat impreuna cu sotiile sale. Se pregateau sa atace un sat pe atunci, un sat ce nu isi platise obolul, un sat cu oameni inalti si negrii ce indraznisera sa-si pasca vitele pe pasiunea supusilor lui.
Gherilele l-au prins, aveau arme aduse dintr-o tara atat de departe incat nici un drum desfundat al savanei nu ducea pana acolo. Au tras in rafale scurte, regele si suita sa nu au avut nici o sansa chiar daca au luptat asa cum numai regii eroi stiu sa lupte.
Pe Leonard si pe fratii sai l-au gasit la palatul cu salcami acacia dormind linistiti impreuna cu doica nu prea grijulie. Crude au mai fost gherilele alea!
Pe doica au jupuito dupa ce o grindina de plumb a cazut din senin. El a vazut totul. Era ascuns in ierburile inalte de langa intrarea palatului.
I-au prins, gherilele nu i-au omorat, ar fi vrut sa o faca dar stiau ca orfanii familiei regale valoreaza greutatea lor in gloante. I-au vandut asa cum se vand sclavi africani stapanilor albi si a fost trimis catre tara cu arme automate la care nici un drum al regatului african nu ducea.
Era binisor in tara cu ierni reci. Le-au reconstruit un palat in miniatura intr-un parc de pe langa orasul populat de maidanezi si "oameni noi" care nu trebuiau sa vada nici o alta culoare decat cea rosie. Palatul lui era frumos, i-au adus si un harem de domnisoare cu par blond si ochi caprui ,la fel de criminale ca si el. Pana si conducatorul acelei tari comuniste il vizita cateodata, statea respectos inafara gardurilor inalte constient ca orice ar face acolo in palat era un mic stat african al carui rege nu tolera comunistii. Cand conducatorul iubit pana si de rege venea, mancarea era totdeauna mai buna, bucatarul lasa friptura mai in sange iar palatul era curatat cu mult mai mult sarg de catre custodele fara chef de munca.
Conducatorul a murit, o gehrila rosie l-a prins intr-o ambuscada si un ropot familiar a curmat dinastia. Noilor conductori albiti nu le pasa de regele captiv iar palatul a devenit o paragina.
Leonard sa saturat! Intr-o noapte custodele neatent a lasat poarta palatului larg deschisa. De mult se gandea Leonard sa evadeze, a iesit pur si simplu pe poarta si a plecat la plimbare pe strazile orasului cu maidanezi si oameni vechi. Ce zarva a pornit, toate televiziunile vuiau de povesti legate de crimele dinastiei sale, de crimele pe care tatal lui l-a comis intr-un regat african bantuit de un razboi civil bine condimentat cu genocide.
Politia il cauta disperata, daca printul scapa ar fi putut tulbura procesul de pace si reconstructie din micul regat cu geherile obosite si rezerve neexploatate de petrol. Pana la urma era un criminal ce nu a apucat sa omoare niciodata pe nimeni dar care sigur ar fi facuto daca avea posibilitatea.
Politia l-a gasit, se ascunsese intr-unul din parcurile cu buruiene inalte si salcami crescuti anapoda, l-au haituit pana ce nu a avut de ales si a omorat un copoi ce isi facea datoria cu prea mult sarg. Polititsti au adus grindina, ropotul era acelasi, scosesera grindina dintr-un depozit unde era pastrata doar pentru ocazii deosebite si conducatori de marca.
Leonard era mort, statura lui impozanta si caninii lui de criminal pozau pentru revistele de a doua zi si pentru televiziunile avide de o stire ieftina. Un criminalist adorator lua pana si amprenta pasilor sai din tarana catifelata a parcului.
L-au plimbat in procesiune pe strazile orasului, dinastia africana se stinsese dar ce conta atunci cand titlurile de o schioapa putea sa urle sus si tare: "Regele junglei impuscat in romania!"